Reiau astazi aici o postare veche de acum cativa ani . O fac in special pentru niste tineri prieteni din presa actuala pe care ii simpatizez si care as dori sa cunoasca acest episod bizar al Revolutiei din 1989 .
” Asa dupa cum va promiteam incep astazi tentativa de retrospectiva a anilor ’90 supunandu-va atentiei un document . O publicatie mai exact. Un ziar ce a vazut lumina tiparului in zilele de 22-23 decembrie 1989, in plina desfasurare a Revolutiei Romane. Poarta dupa cum vedeti numele „Renasterea” si a fost editat de catre Comitetul National de Organizare a Partidului Crestin National Taranesc , pe scurt P.C.N.T. ( facsimil ) ! Ma intreb acum cati dintre voi ati auzit pomenindu-se de acest partid in rastimpul de 30 de ani trecut de la Revolutie!? Dar de ziarul sau !? Banuiesc ca nu foarte multi ,daca nu cumva chiar niciunul ,dar nu va stresati ca nu sunteti singuri. Majoritatea covarsitoare a romanilor nu au nici cel mai mic habar legat de acestea. Nici nu prea aveau cum sa aiba de vreme ce , din motive necunoscute mie, subiectul a lipsit cu desavarsire atat din relatarile celor direct implicati in evenimentele de atunci cat si din cele ale mediei de toate orientarile .
Chiar nimeni sa nu fi stiut ? Si totusi cum sa ignori faptul ca aceasta ” fituica” are menirea de a schimba putin datele istoriei acelor zile , pentru ca, asa cum o vedeti, pare a fi fost prima publicatie emisa de o entitate politica din Romania , prima publicatie practic „de partid” a lui decembrie ’89!? Si ce mai partid !? Nici mai mult nici mai putin decat „parte a Frontul Salvarii Nationale” ,dupa cum singur se proclama ( facsimil ) ! Surpriza-i mare nu-i asa !? Nu va asteptati ca doar la cateva ceasuri dupa ce a fost creat (in seara zilei de 22 dec) ,F.S.N. ,care nici nu devenise F.S.N. ci se afla inca in faza de „Consiliu” ( C.F.S.N.), sa se reproduca prin sciziparitate si sa dea nastere „puiului viu” numit P.C.N.T. !! Un pui ramas insa legat ombilical de „parintele” sau caruia se obliga sa ii acorda credit nelimitat si sprijin neconditionat . Aveti dovada aici ( facsimil) iar daca nu a fost asa bine ar fi sa vina cineva care sa infirme asertiunea.
In ce fel au reusit componentii C.F.S.N.-ului de atunci performanta uluitoare ca intr-un timp record (cateva ceasuri doar ) sa mai infiinteze un partid de orientare diferita de a lor ( opozitia , de !) , sa alcatuiasca un Comitet de Organizare , sa redacteze si sa tipareasca in regim de urgenta un ziar asta numai bunul Dumnezeu o poate sti . Unde mai pui ca pe strazi domnea haosul si teroarea ,ca se tragea din toate directiile iar oamenii mureau pe capete, exceptandu-i bineinteles pe cei din „scena balconului de la C.C.” .
Tot acest episod ar putea declansa in mintea unora ,dupa cum lesne va puteti inchipui , tot felul de judecati si speculatii care mai de care mai fanteziste si complet nefundamentate.
Cum ar fi de pilda sa ne gandim ca „niste baieti” ,foarte dornici sa mimeze cat mai degraba democratia si pluripartidismul si luati de valul entuziasmului colectiv, au „lansat” la apa mai devreme decat se cuvenea una din „barcutele satelit” ale „crucisatorului” numit F.S.N. dupa care, intelegand ca au gresit s-au repliat rapid si au trecut la executia planului B!? Simple fantezii insa, dupa cum spuneam ! Ca sa evitam toate acestea , acum la ceas aniversar, cred ca potrivit ar fi sa punem intrebari celor care chiar se pricep la Revolutia Romana, celor care chiar au „expertiza” in domeniu.
Am in vedere participantii direct implicati precum si pe cei care au cercetat, au studiat si au scris tone de lucrari pe marginea acestui subiect( istorici, cercetatori, ziaristi etc) si carora nici un ungher nu le-a ramas ascuns ( ma pufneste rasul spunand asta dar … sa trecem peste ) . Ar putea fi intrebat, de ce nu , chiar si domnul Ion Iliescu dar tare ma tem ca „amanuntele” de acest gen nu figurau in fisa postului domniei sale . Si bine ar fi sa ni se ofere si niste raspunsuri ca sa nu cumva sa traim cu impresia ca la 30 de ani de atunci adevarul despre Revolutie umbla in continuare tot cu capul spart.”
PS. Pastraz inca originalul acestei publicatii in posesia careia am intrat in dimineata zilei de 22 dec 1989 daca intereseaza pe cineva.
Photo :

Liviu Manecan

Lasă un răspuns